„Bună seara! Noi suntem trupa X, bine ați venit la spectacolul nostru Y! Tot ceea ce veți vedea în seara asta este 100% improvizat! Nu avem scenariu, nu avem regizor, nu ne avem decât pe noi și pe voi, publicul. Pentru a începe spectacolul, vom avea nevoie de o sugestie de la voi, de un cuvânt… Z?! Mulțumim!” Și apoi lumina se stinge. Când se aprinde din nou, A și B fac o scenă despre ceva, în timp ce C, D şi E stau pe margine. Sunt șanse foarte mari ca pentru întreaga trupă sintagma „nu fi în cap” să fie printre cele pe care le-au auzit cel mai des în impro. Dar ce înseamnă asta? Ce înseamnă să fii în cap și unde ar trebui să fii dacă nu acolo?
Să ne gândim pentru început la A și la B, cei care sunt efectiv în scenă. A și B sunt oameni. Eh, și ei ca oameni se judecă pentru alegerile pe care le fac și pentru gândurile pe care le au. Până la urmă, de ce n-ar face-o? Stau și manevrează niște obiecte imaginare pentru a opri o inundație imaginară, cauzată de o gaură imaginară într-un baraj imaginar. Totul în fața unor oameni cât se poate de reali, cunoscuți sau nu care, nu-i așa, judecă și ei. Cum să le ceri bieților A și B să nu se gândească la lucrurile astea în timp ce sunt pe scenă și să nu fie, deci, în cap?
Simplu. Pentru că nimănui nu îi pasă (credits Bogdan Untilă). Gândul ăsta e printre cele care m-au ajutat cel mai mult în impro. Nimănui nu îi pasă. Ce vreau să spun cu asta?! Mai țineți minte toate nopțile alea când nu puteați dormi pentru că ați văzut un film prost/o piesă de teatru proastă/un spectacol de impro prost/un sex show prost cu un măgar, un fagure de miere și un pitic? A, nu?! Oare de ce? Pentru că suferim cu toții de sindromul protagonistului. Cu toții, când punem capul pe pernă, ne gândim la viața noastră, la problemele noastre, la alegerile noastre. Și, pe cât de trist sună asta, asta înseamnă totodată că toți ceilalți oameni de pe planetă nu se gândesc la problemele noastre, ci la ale lor.
Particularizând, asta înseamnă că nimeni din publicul lui A și al lui B nu se va gândi în noaptea aia la ce au făcut A și B pe scenă. Chiar și cele mai proaste spectacole de impro ever nu prilejuiesc decât discuții de câteva minute între oamenii din public. Aşadar, premisa de la care pleacă A și B e falsă. Publicul nu este acest big bad wolf pentru simplul motiv că acest lup nu te mănâncă, ci cel mult te bârfește preț de câteva minute la un mic și o bere. Și atunci ce sens are ca A și B să pună nesănătos de multă presiune pe ei? Cu siguranță că e bine ca A și B să vrea ca spectacolul lor să iasă bine și ca publicul să se simtă, și el, tot bine. Dar probabil că e sănătos pentru A și B să își reamintească din când în când că nu pot controla ceea ce gândește sau ceea ce simte publicul. Pot controla doar ceea ce fac ei. Și, în acest context, probabil ar fi mult mai bine pentru ei să aibă atenția în scenă, pe partener. Deci la întrebarea ”unde ar trebui să fie dacă nu în cap?”, probabil că răspunsul este că A ar trebui să fie în B și B în A. Metaforic vorbind, nu la propriu.
Dar ce fac ceilalți eroi ai noștri – C, D şi E – în timpul ăsta? Ei stau pe margine și poate că își intră în cap altfel. Poate că C se gândește ”cu ce aș putea să intru? Vreau să fie ceva funny și mișto de tot”. Poate că D se gândește că el nu prea a intrat în spectacole până acum și că și-a propus ca în spectacolul ăsta să intre foarte des, cu orice preț. Ceea ce au însă în comun C și D este că ambii se gândesc la propria persoană în contextul în care ar fi probabil mai util să se gândească la alte persoane. La A și B, mai exact. Pentru mine ceea ce simt că funcționează dacă sunt C, D sau E este să văd dacă A și B se simt inconfortabil, dacă s-au împotmolit și, dacă da, să încerc să îi ajut. Poate cu o informație, oricât de mică, pentru a le da ceva de care să se agațe. Poate pur și simplu cu tăiatul scenei, ca toată lumea să își poată da un reset.

Disclaimer: Nu am impresia că pot da lecții de impro altora – nu mă simt îndreptățit să fac asta nici prin prisma experienței, nici prin prisma a ceea ce fac eu pe scenă. Am vrut doar să împărtășesc unele lucruri care simt că m-au ajutat pe mine, în speranța că mai sunt și alte persoane pe care le-ar putea ajuta. Și am mai scris articolul ăsta pentru că e noapte și nu pot să dorm pentru că mă gândesc la un sex show prost pe care l-am văzut, cu un măgar, un fagure de miere și un pitic.