Suntem copiii de ieri şi părinţii de mâine, şi ne diferenţiem prin experienţele avute de-a lungul propriei călătorii. Dorim să creştem nivelul de conştientizare asupra impactului pe care îl are violenţa asupra copiilor, şi nu ne referim doar la abuzul fizic ci şi la cel psihologic, neglijarea şi multe alte aspecte. Un studiu UNICEF arată că, la nivel global, 6 din 10 copii cu vârste între 2 şi 14 ani sunt supuşi la pedepse corporale de către persoanele care îi îngrijesc.
„6 din 10” este un spectacol de improvizație de tip long form, jucat de: Rozana Radu, Marius Matei, Alexandra Băjan, Ciprian Nemeșiu, Andreea Constandache, Dan Birtaș, Monica Anastase, Andrei Lenard și Andrei Bratu.
Social Impro este un proiect lansat la începutul lui 2016. „Acasă”, primul episod, a fost unul din cele peste 80 de reprezentaţii la nivel global, în cadrul iniţiativei „Improv Without Borders”. Tema a fost poziţia refugiaţilor din întreaga lume, iar încasările de la acel spectacol au fost donate Centrului Naţional pentru Refugiaţi.
Improvizaţia este o formă de teatru spontan, iar prin acest proiect dorim să creăm în faţa publicului scene despre subiecte sociale sensibile, cu scopul de a deveni mai responsabili şi mai bine informaţi, mai toleranţi şi mai deschişi unul faţă de celălalt.