Concurenții visează noaptea că se află pe scenă în pijama, membrii juriului dau note de pe canapea emisiunilor TV iar prezentatorii, în plină stradă, cer trecătorilor sugestii de locații. Da, tensiune este din ce în ce mai acerbă, iar meciurile sunt mai strânse ca niciodată.
Unul dintre aceste meciuri pline de suspans, din cadrul Sferturilor, a fost cel dintre Improvisneyland și Trupa Backstage Boys. Terenul unde s-a dat necruțătoarea bătălie a fost Music Club. Ca în orice competiție s-a început cu o scurtă încălzire, dar în spiritul improvizației, concurenții au transformat-o într-un adevărat party. S-au spus glume, apa plată a fost ignorată, iar sub pretextul acordării chitării, s-au exersat diverse stiluri de muzică de la acappella la beatbox.
Odată dat startul, galeriile celor două echipe au început să-și aclame favoriții. Probele au fost dificile, însă concurenții au reușit să le abordeze cu naturalețe și inspirație, transformându-le în momente comice gustate din plin de public. Pe scenă s-au perindat: iubitori de pop-corn ce au subtilizat tot porumbul din Teleorman; îndrăgostiți cu probleme delicate; cântăreți brazilieni cu mișcări din șolduri hipnotizante; melomani japonezi amatori de karate; poligloți și frizeri ce găsesc soluții trăznite la cele mai originale dileme.
La sfârșitul serii toată lumea se simțea așa bine încât juriul a hotărât să uite de reguli și a cerut să fie repetată, în afara concursului, proba care s-a bucurat de cel mai mare succes – Dedicația Muzicală. Improvizatorii nu au așteptat să fie rugați de două ori și au și ales o nouă „victimă” din public. I-au compus, pe loc, versuri amuzante cu tâlc ce au provocat valuri de aplauze, zâmbete și reprize zdravene de râs.
În această atmosferă veselă a fost anunțată echipa care s-a calificat în semifinale – Trupa Backstage Boys. Ei merg mai departe în lupta pentru cupa Campionatului Național de Teatru Sport. Curios care sunt și celelalte rezultate? Intră pe pagina de Campionat.
Suntem la un pas de marea finală, iar emoțiile și suspansul sunt din ce în ce mai mari. Nu trebuie să ratezi următoarele meciuri în care echipele rămase în competiție vor fi și mai spontane și mai creative.
Dacă se întâmplă imposibilul și nu poți ajunge la unul din meciuri, avem soluția perfectă pentru tine – Live Streaming. Împreună cu Vodafone transmitem live pe pagina noastră de Facebook, meciurile rămase din Campionat.
- Improvizatorii vs Freeze
- Backstage Boys vs Social Act Theatre
Vino să iei parte la cele mai disputate meciuri de Teatru Sport.