Să vă spun o poveste.
Doi fraţi se urau de moarte. Când cel mic era bătut de tatăl lor, cel mare nu făcea nimic. Când cel mic a primit de Crăciun o pungă cu jeleuri în formă de pinguini, i-a mâncat pe toţi singur. Deşi locuiesc într-un sat din nordul Rusiei, nu ştiu cât de rece e zăpada fiindcă nu au atins-o până acum. Tatăl lor nu-i lasă afară din casă… (Cam mult dramatism, nu-i aşa?) Au o mătuşă care locuieşte în celălalt capăt al satului. Îi iubeşte şi le trimite din când în când prăjituri cu prune. Când a aflat că nu au ieşit din casă până la vârsta la care ar fi trebuit să fie demult la şcoală, a venit să-i vadă, aranjând ca tatăl lor să fie trimis cu munca la oraş… (Parcă s-a normalizat puţin atmosfera, ce ziceţi?) La început nu au vrut nici să se apropie de prag când uşa de la intrare era deschisă. Mătuşa, o femeie aprigă, cu părul blond şi lung până la şolduri, împletit într-o coadă răsucită în jurul capului, pe numele ei Liuba, e încă tânără. Fiindcă a rămas văduvă şi nu are copii, şi-a propus să îi vindece pe Alexei şi Vladimir de frică, să îi împace şi să îi răpească de la bărbatul care a înebunit după ce soţia lui, sora ei şi mama copiilor a fugit de acasă… (Fiindcă am definit personajele puteţi să le vizualizaţi mai bine acum, nu?) Prima dată le-a pus în mână un bulgăre de zăpadă din congelator… (Emoţie) Copii s-au jucat de-a câinii şi de-a caii, răsturnând scaunele din casă, spărgând vazele şi rupând perdelele (Pasiune). Acum, în ziua dinaintea venirii tatălui, mai fac o încercare. Deschid uşa, se apropie de prag, (Un violoncel acompaniat de un pian se aud tare pe fundal într-un crescendo) se iau de mână, închid ochii, (Muzica devine alegro, personajele nu se grăbesc) ridică piciorul… (Luminile se sting).
Ce tocmai aţi citit între paranteze sunt câteva principii pe care le-am învăţat la workshopul lui Tim Orr. Pentru a juca un long form trebuie să încetineşti ritmul, să normalizezi o situaţie dacă devine prea dramatică, să te întorci la o poziţie neutră pentru a putea acţiona din nou. Când acţionezi prea repede îţi limitezi opţiunile. De asemenea, aţi văzut că povestea nu şi-a propus să fie comedie. O scenă de improvizaţie poate fi şi dramatică. Comicul poate apărea, dar mai mult din cum, decât din ce. Iar dacă nu îţi propui să fii amuzant, dacă joci pentru partener mai mult decât pentru public, atunci se nasc scene cu greutate, tensiune, şi profunzime.
La fel ca în viaţă.